SFANTUL NOSTRU PARINTE GRIGORIE, CUVANTATORUL DE DUMNEZEU

+++++++ 25 IANUARYE +++++++ 

POMENIREA SFÂNTULUI NOSTRU PĂRINTE, GRIGORIE TEOLOGUL (ADICĂ CUVÂNTĂTORUL DE DUMNEZEU), ARHIEPISCOPUL CONSTANTINOPOLELUI

Acest mare sfânt capital întru zămislirea uneia dintre cele mai geniale rezolvări pentru probabil cea mai importantă dilemă a dreptei învăţături - Taina Sfintei Treimi, lăsată de către Tatăl în mod intenţionat ca să ne întărim nădejdea şi să ne înnoim speranţa - s'a născut pe vremea Împăratului Teodosie cel Mare în Capadochia Secunda - o patrie uscată şi însorită care precum orice alt loc de pe acest pământ, nu poate fi decât o înfăţişare coruptă a Cetăţii Cereşti, Adevărata Patrie Ultimă a Sfinţilor.

Când s-a născut Grigorie, părinţii lui se aflau deocamdată sub jugul idolilor, umblând în întunericul conceptual îngăduit de către Domnul Nostru în afara slavei Sale, prin infinita sa cunoaştere a binelui şi răului forever. Dar apariţia unei fiinţe umane care promitea atâta sfinţenie per centimetru cub de ţesut, încă din prunchie, le-o deschis ochii acestor părinţi lumeşti până la o limită. Aceştia au renăscut, botezaţi prin apă şi prin Duh, în special tatăl său, care a urcat rapid în rangurile neprihănirii - reinventându-se la un moment dat ca învăţător adevărat şi arhiereu al cetăţii Nazianz.

Grigorie, profitând de acest destin de tânăr precoce şi însetat de ştiinţă - cu relaţii dar şi cu talent nemărginit - călătoreşte şi învaţă de la cei mai mari învăţători ai timpului său, în marile centre ale cunoaşterii la vremea aceea: Cezareea şi Atena. Filosofii atenieni sînt aşa de impresionaţi de talentul său pentru înţelepţire şi de randamentul pur şi simplu grigorian - fără îndoială revoluţionarla acea dată - încât îl imploră să rămână şi să se înfăşoare în gloria păgână a cunoaşterii ştiinţifice, care neagă desigur revelaţia salvatoare a Duhului şi Puterea Cuvântului care stă în spatele adevăratului act infinit: învierea morţilor.
Grigorie refuză această chemare după îndelungi rugăciuni şi postiri, pierzând şi eventuala slavă deşartă pe care o putea găsi într-un trend care oricum îşi depăşise apogeul cu sute de ani în urmă, intuind astfel magistral că dreapta credinţă este pe val.

Se întoarce acasă la tatăl său, care a îmbătrânit ca episcop de succes în Nazianz. Dar Sfântul Grigorie nu zăboveşte mult pe lângă familia pământească întru carne, pentru că este mult mai interesat de adevăratul său Tată. Se duce să îl caute în pustiu pentru câţiva ani, de unde speră să se întoarcă cu toate răspunsurile bune. După ce stabileşte că a dovedit cam toate dilemele la care s-a putut gândi cu mintea lui omenească, se face popă şi slujeşte undeva prin Constantinopol, la Biserica Sfintei Anastasia. Nu peste mult timp, avansează în rangurile Sfântului Minister şi se acoperă de slava slujirii cucernice, drept Patriarh al Constantinopolelelui. Luptă cu vrednicie împotriva ereziei arienilor, prezidând ca întâistătător al celui de-al doilea sobor de la Constantinopol[381]. 

Ajuns pentru a nu ştiu câta oară la un nou nivel de măyestrie şi putere spirituală, Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeu realizează că e mult prea calificat pentru postul de Patriarh.

 Grigorie se retrage cu succes din cariera preoţească oficială şi se încumetă să trăiască în izolare şi simplitate undeva într-un sat capadocian numit Arianz. Acolo îşi găseşte sfârşitul pământesc şi îşi începe minunata călătorie hiperluminică spre Ierusalimul Ceresc.